Farmacist, biolog, cu o experiență de 10 ani în domeniul farmaceutic și de 20 de ani în domeniul științelor biologice. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie, Specializarea Farmacie din cadrul Universității din Oradea și Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie, Specializarea Biologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Farmacist, cu o experiență de peste 13 de ani în domeniul farmaceutic, demonstrată prin activități de asistență și consiliere farmaceutică. Am absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Universității din Oradea, 2004 și am studiat chimia la Facultatea Politehnica din Timisoara in anul 1992.

Farmacist primar, specialitatea farmacie generală, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul farmaceutic, demonstrată prin activități de asistență și consiliere farmaceutică, respectiv prepararea medicamentelor în laboratorul propriei farmacii. Am absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iuliu Hațieganu Cluj Napoca, 1991.

PARTENERII NOSTRI / PARTNEREINK

Pharma Medica

Asociația Academică Pharmamedica organizează cursuri pentru formare continuă a specialiștilor în domeniul sănătății și susține activitățile cross-curriculare ale studenților Facultății de Medicină și Farmacie, din cadrul Universității din Oradea. A derulat numeroase proiecte de informare și instruire a elevilor și tinerilor în domeniul sănătății.

Contactați-ne

Asociația Academică Pharma Medica
Oradea, Bihor
Romania - UE
office@pharmamedica.ro 

Orar: 09-17, Sâm: 09-13, Dum: închis